Programul „Străzi deschise”, din nou pe Calea Victoriei, începând din 6 aprilie
Programul „Străzi deschise” va fi reluat, iar Calea Victoriei va redeveni pietonală în acest sfârşit…
Programul „Străzi deschise” va fi reluat, iar Calea Victoriei va redeveni pietonală în acest sfârşit…
Clubul de fotbal CFR Cluj a anunţat, miercuri, că a acceptat demisia înaintată de antrenorul…
Primăria Sectorului 4 a postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP) documentaţia de atribuire…
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a discutat miercuri, la Palatul Victoria, cu Reprezentantul special al SUA pentru…
CFR Călători a pus în vânzare biletele pentru trenul care va asigura legătura directă între…
Un accident feroviar a avut loc, marţi, în localitatea Jucu, fiind implicate un tren cu…
Greva de la Poșta Română se încheie. Salariile angajaților vor crește în două tranșe, iar…
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marți, că a cerut rezolvarea cât mai rapidă a problemelor…
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul orar 8:00 – 18:00, în judeţele Satu Mare,…
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat luni, la Braşov, cu prilejul inaugurării celui de a-l…
Fostul lider mondial Simona Halep a revenit în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis…
La frontierele terestre rămân valabile controalele ca şi până acum. În punctele vamale, regulile nu…
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă că a iniţiat procedurile de oprire a furnizării energiei…
Călătorii sunt preluați de autobuzele liniei 641. Duminică, circulația tramvaielor liniei 41 din capitală revin…
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat vineri, la Timişoara, la Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Internaţional…
Traficul rutier va fi restricţionat pe timpul nopţii, în perioada 29 – 31 martie, pe…
Toate drumurile intens circulate din Portul Constanţa vor fi asfaltate în următoarele două luni, până…
Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a preluat de la Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii…
Reprezentanţii Guvernului au discutat cu autorităţile din judeţele Argeş şi Sibiu despre posibilitatea ca Transfăgărăşanul…
Executivul a aprobat în şedinţa de joi actul normativ privind prelungirea cu trei luni, până…
Horia Constantinescu a anunțat, joi, că demisionează de la șefia Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor…
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, precizează că Oana Sivache va fi înlocuită joi de la conducerea…
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în ședința săptămânală de guvern, că din semnalele primite…
Directorul general al operatorului feroviar de stat, Traian Preoteasa, a aprobat o nouă majorare de…