Marcel Ciolacu, despre greva poştaşilor: Dacă nu ajung pensiile la destinație din cauza grevei de la Poșta Română, cred că domnul director va pleca

Foto: facebook.com/CiolacuMarcel

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marți, că a cerut rezolvarea cât mai rapidă a problemelor generate de greva poștașilor. El a transmis că directorul Poștei Române va pleca dacă pensiile nu ajung la destinație.

Am avut o discuție cu domnul ministru și aseară, am avut discuții și cu directorul, eu le-am spus să rezolve problema cât se poate de rapid. În cazul în care nu ajung pensiile la destinație, din cauza unei greve la Poșta Română, cred că domnul director va pleca., a declarat Marcel Ciolacu.

Mii de poştaşi din toată ţara au intrat în grevă generală din cauza salariilor prea mici. Sindicaliștii care au declanșat conflictul de muncă acuză conducerea companiei că face presiuni asupra greviştilor și trimite angajaţi din Bucureşti pentru a-i înlocui pe cei care protestează.

Conducerea Poștei Române dă asigurări că, în ciuda grevei, pensiile vor fi distribuite la timp. În urma negocierilor de, luni seară, de la Ministerul Digitalizării dintre reprezentanții Poștei Române, sindicaliști și autorități, autoritățile au propus că vor crește salariile angajaților în două tranșe. Liderii sindicali analizează propunerea.

Sursa: tvrinfo.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *