Primăria Sectorului 4 a lansat licitația pentru desemnarea constructorului liniei de metrou Gara de Nord-Progresul

Foto: ps4.ro

Primăria Sectorului 4 a postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP) documentaţia de atribuire referitoare la licitaţia publică în vederea desemnării constructorului magistralei de metrou M4 Gara de Nord – Gara Progresul.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a precizat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că documentaţia a fost ridicată în SICAP marţi şi că este în procedură de verificare aproximativ 15 zile de către ANAF, că termenul de depunere al ofertelor este de 60 de zile şi a invitat cât mai multe concerne naţionale şi internaţionale să se prezinte la această licitaţie, punctând că este nevoie de „antreprenori valoroşi”.

„Mizăm că peste şase luni vom reuşi să semnăm contractul de execuţie, pentru că ne aşteptăm ca în următoarele 30 de zile contractul de finanţare pentru această nouă linie de metrou să fie şi el semnat. (…) Estimarea pe care o am este că între şase şi nouă luni va dura procedura de licitaţie. Al doilea moment este acela în care se va semna contractul şi va începe partea de proiectare, mai devreme de zece luni după începerea acestei faze de proiectare nu putem să ne aşteptăm la debutul unor lucrări efective”, a afirmat Daniel Băluţă.

El a punctat că zece luni este termenul de proiectare, iar cinci ani cel de execuţie.

Primăria Sectorului 4 a demarat în februarie proiectul de construire a noii magistrale de metrou M4, dintre Gara de Nord şi Gara Progresul, în calitate de lider de asociere, alături de Ministerul Transporturilor, Metrorex, Consiliul Judeţean Ilfov şi Primăria Sectorului 5 şi a depus cererea de finanţare de 2,5 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *