TPBI: Tramvaiele liniei 40 nu vor circula pe Calea Călărași în perioada 27.01-02.02.2025. Călătorii vor fi preluați de linia navetă 640
Foto: facebook.com/tpbiro
Tramvaiele liniei 40 nu vor circula pe Calea Călărași în perioada 27 ianuarie – 2 februarie 2025, iar călătorii vor fi preluați de linia navetă 640, informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), într-un comunicat de presă transmis.
Potrivit sursei citate, linia de tramvai 40 va funcționa pe un traseu modificat în perioada 27 ianuarie 2025 – 2 februarie 2025, ca urmare a executării unor lucrări de redimensionare a rețelei publice de apă potabilă și canalizare pe Strada Arhiereul Calist, la intersecția cu Calea Călărași.
Astfel, TPBI va înființa în perioada menționată linia navetă de autobuz 640 pentru preluarea călătorilor din zonele în care nu vor circula tramvaiele.
Conform TPBI, tramvaiele liniei 40 vor circula pe traseul de bază între terminalul „Chimopar” și intersecția Bd. Basarabia/ Bd. Chișinău, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Chișinău, Șos. Pantelimon, Șos. Iancului, Bd. Pache Protopopescu, Str. Traian, Calea Călărași, Bd. Corneliu Coposu, Str. Sf. Vineri, terminal „Piața Sf. Vineri”.
Linia navetă de autobuz 640 va funcționa pe traseul: terminal „Bd. Basarabia”, Str. Lucreţiu Pătrăşcanu, Bd. Basarabia, Calea Călăraşi, Bd. Corneliu Coposu, Str. Sf. Vineri, terminal „Piaţa Sf. Vineri”, cu întoarcere pe Bd. Mircea Vodă, Calea Călăraşi, Bd. Basarabia, Str. Lucreţiu Pătrăşcanu, terminal „Bd. Basarabia”.

