Dragoș Pîslaru: România a depășit 60% absorbție din PNRR; circa 3 miliarde de euro ar urma să intre în țară
Foto: gov.ro
România a depășit pragul de 60% al absorbției fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar vineri, 5 iunie, Consiliul EcoFin ar putea aproba cererea de plată nr. 4, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. Potrivit acestuia, în perioada următoare România ar urma să primească aproximativ 3 miliarde de euro.
„România, în acest moment, a depășit 60% din absorbția pe PNRR. Pe data de 5 iunie, vineri ca să fiu mai clar, vom avea cel mai probabil Consiliu EcoFin (Consiliul Afaceri Economice și Financiare, n.r.), care va da ultima bifă necesară pentru cererea de plată patru. Va readuc aminte că pe parcursul acestui guvern Bolojan am deblocat PNRR-ul, am recuperat din cererea de plată trei o sumă și am avut cererea de plată patru complet curată și asta înseamnă că 3 miliarde de euro urmează să intre în perioada următoare în țară, fiind peste 60%. Acum, concentrarea noastră este pe cererile de plată cinci și șase pe care le aranjăm și sperăm ca până vineri să avem toate detaliile tehnice necesare”, a precizat ministrul într-o conferință de presă la sediul MMPE.
Potrivit acestuia, după ce se vor agrea cu Comisia Europeană toate aceste aspecte, România va depune o cerere pentru a avea noua structură și va intra într-un proces prin care ar trebui ca, în decursul lunii iulie, să fie gata forma finală finală autorizată.
Sursa: Agerpres

