Marșul Apărătorilor Credinței 2023
Comunitatea Profides, una dintre cele mai mari comunități creștine din Romania, care reunește, deopotrivă, ortodocși,…
Comunitatea Profides, una dintre cele mai mari comunități creștine din Romania, care reunește, deopotrivă, ortodocși,…
Asocierea Maristar COM SRL (lider) – Hydrostroy AD a câştigat contractul de proiectare şi execuţie…
Executivul a adoptat joi actul normativ necesar prelungirii cu 3 luni, până la data de…
Guvern adoptată joi ordonanţa de urgenţă care reglementează industria pariurilor şi a păcănelelor, a anunțat…
CCR a decis, joi, că legea care interzice cumulul pensie-salariu este neconstituţională. Președintele Curții Constituționale,…
Un nod dureros stăruie de luni bune în pieptul politicienilor aflați la guvernare. Al ambelor…
Contractul pentru modernizarea Gării de Nord din București nu poate fi semnat cu firma care…
Paralemantarii europeni au adoptat o rezoluție prin care solicită standarde uniforme pentru bagajele de mână…
Directorul general în cadrul sectorului de Asigurări şi Reasigurări din cadrul ASF, Valentin Ionescu susţine…
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea, a declarat miercuri, 4 octombrie, că va trimite…
Procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează, miercuri seara, o percheziţie la…
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează miercuri că printre victimele accidentului rutier din Veneţia se află…
Zeci de mii de pasageri Wizz Air au fost afectaţi în vară de problemele cu…
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a declarat pentru News.ro că nu-l cunoaşte pe Bogdan Durlea, şeful…
CFR SA, Regionala Căi Ferate Constanța a anuțat câștigătorul licitației pentru repararea liniilor de cale…
Dosar penal pentru mai mulți medici de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Cadrele medicale…
Investiţiile în siguranţa rutieră aduc nu numai beneficii umane, ci şi economice, în condiţiile în…
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), care va…
Meta, deținătoarea platformelor Facebook și Instagram, ia în calcul introducerea abonamentelor plătite pentru utilizatorii europeni….
Trafic îngreunat în toate vămile din vestul țării, unde Poliția de Frontieră Română semnalează că…
Șeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier (ISCTR) Cluj Bogdan Durlea a fost ridicat…
Judecătorii Curții Constituționale au amânat din nou, pentru mâine, o decizie privind legea care vizează…
Cel puţin 21 de persoane au murit şi alte aproximativ 20 au fost rănite marţi…
Toți operatorii de jocuri de noroc vor fi obligaţi să aibă sediul fiscal în România….