România este campioană mondială la minifotbal, după ce a învins în finală selecționata Kazahstanului

Foto: facebook.com/minifootbaIIcom

Echipa României a câştigat în premieră Cupa Mondială de minifotbal în emiratul Ras Al Khaimah (Emiratele Arabe Unite), după o victorie dramatică în finala cu Kazahstanul, cu scorul de 12-11, la loviturile de departajare.

Kazahii au condus cu 2-0 în timpul regulamentar, prin autogolul lui Mircea Ungur (24) şi golul lui Avel Tarjanov (37), dar tricolorii au egalat în finalul timpului regulamentar, graţie reuşitelor lui Marius Balogh (49, 50).

În prelungiri nu s-a marcat, astfel că s-a trecut la loviturile de departajare. România a avut de trei ori şansa de a obţine victoria, după ce kazahii au ratat, dar pe rând Mircea Ungur, Mircea Popa şi Gabriel Dumitraşcu au ratat. La a 30-a lovitură, Bogdan Covaci a marcat golul victoriei, după ce Dragoş Niţu apărase şutul lui Evgheni Biriukov.

România a înregistrat următoarele rezultate la CM 2023: 10-1 cu Sudanul, 3-2 cu Spania, 0-0 cu SUA, în grupă, 7-0 cu Thailanda în optimi, 2-0 cu EAU în sferturi, 3-0 cu Ungaria în semifinale, 12-11 la loviturile de departajare (2-2, după prelungiri) cu Kazahstanul în finală.

Echipa națională de minifotbal a României are 6 titluri continentale (2010-2015) și două medalii de argint. Titlul mondial îi lipsea din palmares. România, care a jucat a treia semifinală mondială consecutivă, avea două medalii de bronz la Cupa Mondială din trei participări, în SUA (2015) şi Australia (2019).

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *