Novak Djokovici a triumfat pentru a şaptea oară la turneul de la Paris

Sârbul Novak Djokovic, numărul 1 mondial al tenisului masculin, a câştigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris-Bercy, învingându-l în finală pe bulgarul Grigor Dimitrov în două seturi, 6-4, 6-3.

Djokovic, afectat de un „virus la stomac” la începutul săptămânii, a cucerit al şaptelea titlu în sala pariziană şi un al 40-lea la un turneu Masters 1.000, în ambele cazuri un record, notează AFP. Pentru el a fost a 58-a finală de Masters 1.000, alt record.

Sârbul de 36 de ani a ajuns la o serie de 18 victorii, el fiind învins ultima oară de spaniolul Carlos Alcaraz în epica finală de la Wimbledon.

Djokovic este deţinătorul recordului de trofee de Mare Şlem (24), zece dintre ele fiind cucerite la Australian Open.

Novak Djokovic a câştigat la Paris al şaselea său turneu în acest sezon, egalându-l pe Carlos Alcaraz. Cei doi sunt urmaţi de Daniil Medvedev (5) şi Jannik Sinner (4), notează L’Equipe.

Djokovic a cucerit 97 de titluri la simplu în cariera sa, fiind la 6 lungimi de Roger Federer (103) şi la 12 de Jimmy Connors (109). Cu cele 40 de titluri în turneele Masters 1.000, el îi devansează pe Rafael Nadal (36) şi Roger Federer (28).

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *