Circulația trenurilor între Mogoșoaia și Aeroportul Henri Coandă, întreruptă temporar din cauza unei defecțiuni

Circulația feroviară pe ruta Mogoșoaia – Aeroportul Internațional „Henri Coandă” este întreruptă temporar luni, din cauza unei defecțiuni. CFR SA anunță că două perechi de trenuri au fost anulate, iar traficul feroviar va fi reluat după remedierea problemei.

”Începând cu ora 11:40, circulaţia feroviară se va întrerupe temporar pe distanţa Mogoşoaia – Aeroportul Internaţional Henri Coandă, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Bucureşti, pentru remedierea unei defecţiuni apărute la aparatul de cale nr. 5R din staţia Mogoşoaia”, transmite”Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A.

De asemenea, precizează că „aparatul de cale este echipat cu un sistem de înzăvorâre Spherolock, care asigură fixarea şi menţinerea în poziţie sigură a acelor schimbătorului de cale”.

Personalul de specialitate intervine pentru remedierea defecţiunii şi efectuarea verificărilor tehnice necesare.

Pentru desfăşurarea intervenţiei în condiţii de siguranţă, circulaţia trenurilor pe relaţia Mogoşoaia – Aeroportul Internaţional Henri Coandă va fi întreruptă temporar, redeschiderea fiind estimată pentru ora 13:00, în funcţie de evoluţia lucrărilor şi de rezultatul verificărilor tehnice.

Ca urmare a închiderii temporare, vor fi anulate două perechi de trenuri: R-M 7923 şi R-M 7924 , operate de CFR Călători, respectiv R-E 10113 şi R-E 10114 , operate de Transferoviar Călători. 

Sursa: News.ro

artifex