Accident mortal pe DN 15, în Mureș: Doi oameni au murit, iar alți patru au fost răniți

Două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite, duminică, într-un accident rutier produs pe DN 15, în județul Mureș, transmite News.ro. Potrivit polițiștilor, un șofer în vârstă de 71 de ani a pătruns pe contrasens și a lovit frontal un alt autoturism.

”La data de 13 septembrie 2026, în jurul orei 15.00, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au fost sesizaţi pentru a interveni la un eveniment rutier produs pe DN15, în localitatea Gorneşti, în care au fost implicate două autoturisme. Din primele cercetări efectuate la faţa locului a reieşit faptul că un bărbat de 71 de ani, din comuna Vărgata, în timp ce conducea un autoturism în direcţia municipiului Reghin, în circumstanţe ce urmează a fi stabilite cu exactitate în cadrul cercetărilor, ar fi pătruns pe sensul opus de circulaţie, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din municipiul Reghin”, a transmis, duminică, IPJ Mureş.

În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul conducătorului auto de 71 de ani, precum şi al pasagerei aflate pe locul din dreapta-faţă al autoturismului condus de acesta, o femeie de 69 de ani.

De asemenea, în urma evenimentului rutier, patru persoane au fost transportate la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, respectiv un minor de 8 ani, care se afla în autoturismul condus de bărbatul de 71 de ani, precum şi alte trei persoane aflate în celălalt autoturism.

artifex