Guvernul aprobă negocierea unui împrumut de 630 milioane de euro de la BEI pentru modernizarea căii ferate Brașov-Sighișoara

Foto: pixabay.com

Guvernul a aprobat, în ședința de joi, un memorandum care permite negocierea unui contract de finanțare în valoare de 630 de milioane de euro cu Banca Europeană de Investiții (BEI), destinat susținerii contribuției naționale la proiectul de modernizare a liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara, cofinanțat din fonduri europene. Ministrul Finanțelor a fost mandatat să semneze contractul de finanțare.

„Împrumutul face parte din programul de finanţare aprobat de Guvern pentru contractarea unor împrumuturi de la Banca Europeană de Investiţii, cu o valoare totală de până la 4,975 miliarde de euro, destinate susţinerii proiectelor strategice de infrastructură incluse în Programul Transport 2021-2027 şi în Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF)”, precizează Guvernul într-un comunicat oficial.

Finanţarea de 630 milioane de euro va contribui la acoperirea unei părţi din contribuţia naţională necesară implementării proiectului de modernizare a liniei de cale ferată Braşov-Sighişoara, care beneficiază de finanţare din fonduri europene nerambursabile.

Executivul arată că proiectul vizează reabilitarea unui tronson feroviar de 112,55 km, astfel încât să permită circulaţia trenurilor cu viteze de până la 160 km/h. Linia face parte din reţeaua centrală transeuropeană de transport (TEN-T) şi reprezintă un obiectiv strategic pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare din România şi pentru îmbunătăţirea conectivităţii la nivel european.

Lucrările ar urma să reducă timpii de călătorie, să crească siguranța traficului și să îmbunătățească eficiența transportului feroviar.

Valoarea totală estimată a proiectului este de aproximativ 2,25 miliarde de euro (cu TVA), iar lucrările de execuţie, începute în anul 2020, sunt estimate să fie finalizate în 2029. Implementarea investiţiei este asigurată de Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” – S.A., sub coordonarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

artifex