Horațiu Cosma critică închiderea Autostrăzii Sebeș-Turda: „În loc de +15 km de autostradă, avem -15 km”

Foto: facebook.com/horatiucosmalucian

Horațiu Cosma critică decizia de închidere a Autostrăzii Sebeș-Turda, pe sensul spre Turda, și susține că traficul ar fi putut fi deviat pe o porțiune de autostradă, pentru a evita aglomerația de pe drumurile naționale. Acesta îi acuză pe directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, și pe reprezentanții PSD de gestionarea defectuoasă a situației.

Într-o postare publicată pe Facebook, Horațiu Cosma afirmă că închiderea autostrăzii a trimis mii de mașini pe aproximativ 20 de kilometri de drum național, unde s-au format ambuteiaje în localitățile de pe traseu.

„Astăzi, PSD și Cristian Pistol au închis autostrada Sebeș – Turda pe sensul spre Turda și au trimis mii de mașini pe 20 km de drum național paralel, aglomerat și periculos. Rezultatul? Ambuteiaje kilometrice prin localitățile de pe traseu”, a scris acesta.

Potrivit lui Cosma, situația ar fi putut fi gestionată prin devierea temporară a traficului pe o porțiune de 2,5 kilometri de autostradă, cu circulație în ambele sensuri pe un singur fir, până la remedierea problemei de pe sensul închis.

„Am spus-o foarte clar: exista o alternativă. Devierea traficului pe doar 2,5 km de autostradă, pe un singur fir, cu circulație în ambele sensuri, cât timp se remedia problema de pe sensul închis”, a precizat acesta.

Horațiu Cosma susține că o astfel de soluție ar fi permis menținerea traficului pe autostradă și ar fi redus presiunea asupra drumului național paralel.

Acesta afirmă că propunerea sa nu a fost luată în considerare și îl critică pe directorul general al CNAIR pentru modul în care a fost gestionată situația.

Critici la adresa PSD și a conducerii CNAIR

În aceeași postare, Cosma face referire la revenirea PSD la guvernare și acuză partidul că nu contribuie la îmbunătățirea infrastructurii rutiere.

„Asta înseamnă «abundența» promisă de PSD: o abundență de decizii proaste, de nervi și de timp pierdut pentru românii care vor doar să ajungă la destinație”, a precizat acesta.

La finalul mesajului, Horațiu Cosma sintetizează criticile printr-o formulare ironică: „O săptămână de PSD la guvernare. În loc să construim mai mult, închidem ce avem. O abundență de prostie.”

artifex