CNIR: Majorarea personalului la 150 de angajați în 2026 este o etapă graduală și proporțională de dezvoltare
Foto: facebook.com/CNIRSA
Reprezentanții Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) au precizat, la solicitarea Agerpres, că planul de dimensionare a personalului până la 150 de salariați în anul 2026 nu depășește nivelul avut în vedere de legiuitor, ci face parte dintr-un proces gradual și eficient de operaționalizare a companiei, corelat cu portofoliul de proiecte aflate în gestionare.
„Pentru a prelua etapizat toate proiectele de investiții, autostrăzi și drumuri expres așa cum prevede Legea (OUG55/2016) se impune creșterea schemei de personal conform prevederilor legale. În raport cu acest cadru legal, solicitarea de dimensionare a personalului până la nivelul de 150 de salariați în anul 2026 nu depășește nivelul avut în vedere de legiuitor, ci reprezintă o etapă graduală, proporțională și eficientă de operaționalizare a companiei, corelată cu portofoliul de proiecte, cu Scrisoarea de așteptări și cu necesitățile reale de implementare. Operaționalizarea completă a CNIR reprezintă o condiție esențială pentru preluarea etapizată și implementarea proiectelor strategice de infrastructură rutieră, precum și pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de România prin PNRR în domeniul transporturilor”, menționează sursa citată.
Guvernul a aprobat miercuri, prin memorandum, suplimentarea personalului în cadrul CNIR, iar măsurile propuse vizează ocuparea a nouă posturi vacante existente la sfârșitul anului 2025 și suplimentarea personalului cu 66 de posturi, în vederea consolidării capacității administrative și tehnice a companiei.
„Măsurile propuse urmăresc susținerea activităților de implementare a proiectelor de investiții și asigurarea resurselor necesare pentru desfășurarea eficientă a activității companiei în contextul obiectivelor de dezvoltare a infrastructurii rutiere la nivel național”, se menționează într-un comunicat de presă al Executivului.
Conform actului normativ de înființare a CNIR (OUG nr. 55/2016), compania are prevăzută o schemă de personal de până la 400 de posturi.

