Românii de la Astra Vagoane Călători au fost desemnați câștigătorii licitației a 20 de tramvaie pentru Ploiești-Urmează contestația turcilor

Românii de la Astra Vagoane Călători au câștigat licitația pentru furnizarea a 20 de tramvaie la Ploiești, cu o valoare estimată de aproximariv 50 de milioane de euro.

”Câștigătorul licitației pentru tramvaie noi este Astra Vagoane Arad. Firma Bozankaya a depus contestație la CNSC. Durata de analiză a contestației este de 30 de zile”, a anunțat primarul Mihai Polițeanu, citat de clubferoviar.ro.

Valoarea estimată a proiectului este de 50 de milioane de euro. Suma ar urma să fie achitată dintr-un credit de peste 30 de milioane de euro de la BEI, a cărui contractare a fost aprobată de Consiliul Local Ploiești în luna decembrie, după numeroase discuții între grupurile politice reprezentate în CL. Suplimentar, administrația locală se bazează pe un grant de până la 9 milioane de euro de la Comisia Europeană și pe contribuția proprie, care ar putea ajunge la 5 milioane de euro.

Tramvaiele cei urmează a fi achiziționate pentru a asigura transportul public de călători în Municipiul Ploiesti pe rutele de tramvai 101 și 102.

Tramvaiele trebuie să fie noi, să fie confortabile cu podea 100% coborâtă pe toată suprafața disponibilă pentru pasageri, acționate în curent alternativ, cu echipamente electronice de putere și comandă cu microprocesor, cu recuperare de energie la frânare, cu viteza maximă de circulație de 70 km/oră, reglabilă, limitată electronic la 50 km/oră.

artifex