PNL rămâne în opoziție și cere PSD să preia Guvernarea
PNL anunță că trece în opoziție și că va continua să susțină parcursul pro-european al României.
Conducerea PNL a adoptat o rezoluție internă prin care le solicită social-democraților să își asume guvernarea, după ce aceștia au declanșat criza care a dus la prăbușirea Executivului.
Mesajul transmis public este că PSD nu mai poate sta la masa deciziilor fără să accepte și costurile politice.
Anunțul oficial a fost făcut de prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu. Acesta a precizat că partidul a adoptat o decizie prin care constată că PSD a provocat criza politică actuală.
Ciucu a spus că social-democrații sunt „responsabili” pentru situația creată. În aceeași intervenție, a anunțat că PNL face pasul spre opoziție, încheind astfel formula de guvernare în care cele două partide erau parteneri.
În rezoluție, PNL acuză că criza a fost generată „prin boicotarea sistematică a Programului de guvernare” la care social-democrații au participat direct. Reformele asumate ar fi fost „întârziate sau compromise de liderii social-democrați”, conform documentului. AUR „partajează responsabilitatea politică, în egală măsură, cu PSD”, prin asocierea la inițierea și votarea moțiunii.
PSD, somat să-și asume guvernarea cu noua majoritate
Liberalii cer PSD să nu mai fugă de răspundere și să formeze guvernul împreună cu noua majoritate creată în Parlament. Documentul transmite că PSD a acționat pentru destrămarea coaliției formate anul trecut și apoi, alături de AUR, a construit majoritatea care a demis Cabinetul Bolojan.

