Prima reacție a premierului Ciolacu după ce frații Tate au fost lăsați să plece în SUA
Foto: facebook.com/CiolacuMarcel
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că în discuțiile sale cu oficialii americani nu s-au făcut presiuni din partea SUA ca frații Tate să fie lăsați să iasă din țară.
Ciolacu a mai spus că dacă aceștia nu revin în România pentru controlul judiciar, vor fi dați în urmărire internațională.
„În contactele mele cu oficialii americani nu s-au făcut presiuni din partea SUA. Nu comentez eu deciziile magistraților. Dacă nu se întorc sunt dați în urmărire internațională”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit Digi24. Frații Tate au fost lăsați să plece în SUA, deși sunt sub control judiciar. Ei sunt acuzați în România de trafic de persoane, viol în formă continuată și constituire de grup infracțional. Ei sunt vizați de acuzații similare în Marea Britanie, iar recent au apărut primele astfel de acuzații și în SUA.

