Cine ar putea fi miniştrii PNL din Cabinetul Ciolacu: Boloş la Finanţe, Adrian Veştea, la Ministerul Dezvoltării și consilierul prezidenţial Luminiţa Odobescu, favorită la MAE
Foto: gov.ro
Conducerea PNL a analizat, luni seară, lista miniştrilor care vor face parte din viitorul Executiv condus de Marcel Ciolacu. Liberalii pregătesc mai multe surprize, potrivit unor surse, din interiorul partidului.
Astfel, actualul ministru al Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Marcel Boloş, ar urma să treacă la Ministerul Finanţelor, preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea, este favorit pentru a prelua Ministerul Dezvoltării, iar consilierul prezidenţial Luminiţa Odobescu, portofoliul Ministerului Afacerilor Externe. Deputatul Mircea Fechet ar urma să preia Mediul, în condiţiile în care UDMR nu se va mai regăsi în noul Executiv Ciolacu. Cătălin Predoiu este vehiculat pentru funcţia de vicepremier dar şi la Ministerul de Interne.
PNL va avea o funcţie de vicepremier, în viitorul Executiv, acest post urmând să fie ocupat de actualul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, care, potrivit surselor, este vehiculat şi pentru a prelua funcţia de ministru de Interne. Ministerul Justiţiei ar putea fi condus de un independent, numele vehiculat fiind judecătorul Bogdan Mateescu.

