Sorin Grindeanu: Dacă protocolul rămâne cum este în acest moment, portofoliul Transporturilor merge la PNL
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, nu îşi doreşte să conducă un alt minister, după rotativa guvernamentală, şi afirmă că va rămâne în Parlament ca deputat de Timiş. Potrivit protocolului semnat de actuala coaliţie de guvernare, Ministerul Transporturilor revine PNL.
”Dacă protocolul rămâne cum este în acest moment, portofoliul Transporturilor merge la PNL, e simplu. Ministerul Fondurilor Europene revine PSD şi mai sunt câteva modificări. Dacă semnatarii protocolului, PNL, PSD, UDMR şi minorităţi, vor considera că poate fi îmbunătăţit, acest lucru se va face. Se poate ajunge, de exemplu, la concluzia că poate fi redus numărul de ministere”, a declarat într-o conferinţă de presă, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.
Sorin Grindeanu a precizat că face parte din echipa PSD care poartă negocierile cu celelalte partide, dar că deocamdată nu se discută viitorul guvern, ci mai degrabă programul de guvernare.
”Acum fac parte din echipa PSD care gestionează lucrurile din acest punct de vedere, nu suntem într-o perioadă în care să se lucreze la negocieri”, a declarat Grindeanu.
Întrebat dacă îşi doreşte să mai fie vicepremier, Grindeanu a precizat că el merge la Parlament şi că nu îşi doreşte alt portofoliu

