Guvernul Bolojan, demis cu 281 de voturi – record în istoria Parlamentului

Foto: gov.ro

Moțiunea de cenzură a trecut cu 281 de voturi, cu mult peste cele 233 necesare, marcând cel mai mare număr de voturi înregistrat vreodată pentru demiterea unui guvern. USR anunță că nu va negocia un nou executiv cu PSD, în timp ce Grindeanu îi cere lui Bolojan să demisioneze imediat.

Au votat 288 de parlamentari din 431 prezenţi. Trei voturi au fost anulate.

Din cele 285 de voturi valabil exprimate, 281 au fost pentru moţiune, implicit împotriva Guvernului Bolojan.

La momentul anunţării rezultatului, niciun membru al Guvernului nu mai era în sala de plen.

Conform articolului 110 din Constituţie, Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate.

Guvernul al cărui mandat a încetat „îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern”.

Preşedintele Nicuşor Dan urmează să iniţieze consultări pentru desemnarea unui nou premier.

Sursa: News.ro

artifex