Cod portocaliu de ploi abundente în județul Constanța; Coduri galbene de precipitații și vânt în Muntenia și în Dobrogea, până miercuri

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare Cod portocaliu de ploi abundente, valabilă pe parcursul acestei zile pe raza județului Constanța, precum și alte Coduri galbene de precipitații, respectiv de intensificări ale vântului, ce vizează până miercuri dimineața zone din Dobrogea și din cea mai mare parte a Munteniei, inclusiv Capitala.
Conform prognozei de specialitate, până la ora 20:00, pe fondul alertei Cod portocaliu, în județul Constanța va continua să plouă important cantitativ. Cantitățile de apă local vor fi de 30 – 35 litri/mp, iar izolat în sudul și sud-estul județului în jurul a 50 litri/mp.
Totodată, în intervalul 3 noiembrie, ora 10:00 – 4 noiembrie, ora 10:00, va fi Cod galben de ploi în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța, Ilfov și în Municipiul București, unde se vor acumula cantități de apă de 20 – 30 litri/mp, iar pe arii restrânse de peste 35 l/mp.
În același timp, în în Dobrogea și în cea mai mare parte a Munteniei va fi Cod galben de vânt puternic, cu intensificări temporare la rafală de 50 – 70 km/h.
Meteorologii precizează că, pe parcursul zilei de miercuri (4 noiembrie), temporar, vântul va avea intensificări în regiunile estice, cu viteze în general de 45 – 50 km/h.

