Două ordonanțe majore aprobate de Guvern pentru reformă și creștere economică
Foto: gov.ro
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, marți seara, la Palatul Victoria, că Executivul a adoptat două ordonanțe de urgență importante: una privind reforma administrației publice și alta pentru relansarea economică, menite să consolideze cadrul fiscal-bugetar și să stimuleze creșterea economică începând din această vară.
„Am adoptat două ordonanțe importante – cea privind relansarea economică și cea privind reforma în administrație”, a afirmat premierul, potrivit Agerpres.
„Urmează ca în lunile următoare să adoptăm fiecare schemă de sprijin care este propusă în această ordonanță în așa fel încât aceste scheme să fie ancore de creștere în fiecare domeniu de activitate care este prevăzut în ordonanță”, a precizat Bolojan.
Premierul a adăugat că ordonanța privind reforma în administrație „rezolvă câteva aspecte importante” care țin atât de administrația locală, cât și de cea centrală.
„În primul rând, face cele două administrații mai eficiente, propunând audituri de personal și reducerea cheltuielilor acolo unde se constată că sunt nejustificate, ceea ce va face să avem o administrație atât locală, cât și centrală mai eficientă în anii următori, reducând bazele de cheltuieli ale administrației din România. De asemenea, vine cu câteva precizări foarte importante care țin de susținerea descentralizării, un lucru despre care s-a vorbit de foarte multe ori, dar din păcate s-a făcut destul de puțin”, a mai spus șeful Guvernului.
El a precizat că ordonanța privind reforma administrației vine cu câte precizări foarte importante care țin de susținerea descentralizării.
„Un lucru despre care s-a vorbit de foarte multe ori, dar, din păcate, s-a făcut destul de puțin, aducând prevederi importante în ceea ce privește scurtarea procedurilor de descentralizare, simplificarea acestora și crearea de baze legale pentru transferul activelor care astăzi nu sunt bine gestionate de către aparatul central, cum sunt, de exemplu, bazele sportive către autoritățile locale care au angajamente explicite de a le reabilita și pune la dispoziția comunităților”, a explicat Bolojan.

