Ilie Bolojan: Doar proiectele mature din programul „Anghel Saligny” vor mai fi finanțate

Foto: gov.ro

Prim-ministrul Ilie Bolojan a anunțat că proiectele cu un stadiu avansat de implementare din programul „Anghel Saligny” vor continua să fie finanțate, în timp ce cele aflate în faze incipiente nu vor mai primi sprijin bugetar în lunile următoare. Guvernul își reorientează prioritățile spre investițiile din PNRR și fondurile europene.

„Am finalizat o analiză a modului în care gestionăm investițiile în România, și, constatând că suntem în situația în care să ne concentrăm pe asigurarea finanțării pentru proiectele europene, PNRR cu prioritate, fondurile de coeziune pe locul doi, suntem în situația în care nu mai putem asigura toate finanțările pentru proiectele asigurate din bugetul de stat. Un program important pentru autoritățile locale este programul Anghel Saligny și am decis să prioritizăm aceste investiții în așa fel încât să continue să fie finanțate proiectele care au un stadiu de maturitate avansat pentru a le putea finaliza, iar proiectele care nu sunt într-un stadiu avansat să nu le mai asigurăm, cel puțin în lunile următoare, finanțarea, urmând ca până la finalul anului să definitivăm prioritizarea funcție de domeniul în care sunt aceste proiecte, în funcție de importanța lor, în funcție de maturitatea proiectelor, în așa fel încât de anul viitor să avem prioritizate toate proiectele de investiții pentru a le putea continua”, a declarat Ilie Bolojan, vineri, la Palatul Victoria, într-o conferință de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex