Natalia Intotero: O despăgubire pentru tezaurul dacic furat în Olanda se va solicita în baza a ceea ce s-a asigurat, dar piesele nu mai erau reevaluate în termeni legali
La două luni de la furtul comorilor de aur din tezaurul dacic expus la un muzeu din Olanda, ministra culturii, Natalia Intotero, a declarat într-o intervenție pentru B1 TV că speră că obiectele furate vor fi recuperate intacte. Pe de altă parte, ea a precizat că nu există noutăți cu privire la ancheta autorităților olandeze:
Natalia Intotero, despre furtul tezaurului dacic
“Au trecut deja 2 luni de când am asistat cu toții la această tragedie. Până în momentul de față alte informații nu avem și așa cum am aflat cu toții această componentă de a transmite noi informații revine colegilor de la MAI. Ceea ce a ținut de colegii de la Muzeul Național de Istorie al României, partea Ministerului Culturii, a fost aceea de a pune la dispoziția organelor de anchetă toate datele care au fost necesare pentru buna desfășurare. Am încredere în autoritățile olandeze că vor reuși să identifice pe cei care au comis acest jaf și să recuperăm. Eu simt că vom găsi intacte obiectele care au fost furate, pentru că valoarea lor este imensă dacă ele rămân intacte, nu dacă ele sunt distruse. Aceasta este opinia mea”.

