Ciolacu, despre consumul drogurilor în şcoli: Nu cred în testări în masă
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că tema consumului de droguri în şcoli este una care ţine de siguranţa naţională, însă nu vor fi luate măsuri de testare în masă a elevilor, ci vor exista modificări legislative prin care părinţii dacă doresc să fie testaţi copiii lor, atunci acest lucru să fie făcut pe cheltuiala statului.
O altă măsură luată în calcul este cea prin care tinerii între 16 şi 18 ani, dacă sunt depistaţi pozitivi la consumul de droguri să nu îşi mai poată lua permisul de la vârsta de 18 ani. „Cred că printre primele vizite, după ce am fost învestit prim-ministru, au fost la Ministerul Educaţiei şi încă de atunci au fost printre primele semnale pe care le-am primit din funcţia de prim-ministru de la statul român. Ce pot să vă spun foarte clar este că există o coordonare în acest moment şi cu ministrul Justiţiei şi cu ministrul de Interne. Am văzut şi azi dimineaţă anunţul Preşedintelui României de a intra cu anumite măsuri în CSAT. Se vor lua măsuri drastice. Şi la intrare părinţii prima întrebare pe care mi-au pus-o a fost ce facem cu drogurile.
Nu cred în testări în masă, dar am zis că venim cu modificări legislative astfel încât dacă un părinte doreşte ca şi copilul să fie testat, acest lucru să se facă pe cheltuiala statului”, a afirmat Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă susţinută luni după participarea la deschiderea anului şcolar.