Grindeanu: Pensiile trebuie să crească obligatoriu anul viitor, conform legii. PSD nu susține majorarea taxelor

Foto: facebook.com/grindeanusorin
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că pensiile trebuie indexate anul viitor, în conformitate cu prevederile legale. Liderul social-democrat a precizat că partidul își propune să evite majorarea taxelor, urmând ca măsurile privind pensiile și fiscalitatea să fie clarificate odată cu aprobarea bugetului.
„Este obligatoriu ca anul viitor să crească pensiile. Acest lucru trebuie să se întâmple. Toate lucrurile legate de buget, de taxe, sunt dezbateri legate de anumite taxe care vor fi mai mari la anul și așa mai departe, vor fi discutate odată cu aprobarea bugetului. Și, da, ne propunem să creștem, conform legii, pensiile. Da, ne propunem să nu avem taxe mărite. Și aici cred că am fost cât se poate de clar și săptămâna trecută, și acum două săptămâni. Nu e loc de nuanțe, dar odată cu bugetul vor fi văzute aceste lucruri, aceste indexări se vor vedea în buget”, a declarat Sorin Grindeanu la sediul central al PSD, potrivit Agerpres.
El a adăugat că România are nevoie, de asemenea, de o lege a salarizării unitare.
„România are nevoie de o lege a salarizării unitare, astfel încât să încadrăm lucrurile pe o piramidă corectă, să eliminăm anumite nedreptăți care se găsesc în acest moment. E nevoie să existe o lege care să fie discutată cu toți partenerii sociali, fie că vorbim de patronate, fie că vorbim de sindicate”, a afirmat Sorin Grindeanu.

