Klaus Iohannis a dat explicații clare despre ziua de 15 mai

Preşedintele Klaus Iohannis a efectuat sâmbătă o vizită la Unitatea de suport medical COVID-19 din Târgu Mureş, iar la final a făcut o declaraţie de presă.

„Suntem aici, în frumosul municipiu Tg. Mureș, la o unitate de suport medicală realizată într-o Sală Polivalentă, este o secție externă a spitalului. Am venit aici pt că doresc să subliniez două lucruri: faptul că s-a realizat această unitate externă medicală, prin colaborara mai multor autorități, un exemplu foarte bun de colaborare și în plan local și cu autoritățile centrale. Această Sală Polivalentă, transformată în unitate suport, va deveni funcțională în câteva zile.

De menționat că, din păcate, aici la Tg. Mureș au fost relativ multe cazuri de Covid 19. Mi-a plăcut că au fost prevăzători și au instalat, toți cei implicați, Consiliul Judeţean, Prefectura, Unviersitatea, Ministerul Sănătății, spitalul care va deservi unitatea, în timp util, această extensie, pentru a fi pregătiți.
A doua chestiune: din păcate epidemia este între noi. Avem și astăzi, probabil ați văzut datele, peste 320 de cazuri noi și vreau SĂ ATRAG ATENȚIA ASUPRA UNUI LUCRU. Peste o săptămână expiră starea de urgență, din păcate nu înseamnă că epidemia s-a terminat. Epidemia este între noi. Trebuie să avem foarte mare grijă ca atunci când trebuie să ne mișcăm un pic mai liber să nu avem o explozie de infecții noi.

detalii pe romaniatv.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *