Ajutor de la stat pentru românii care vor să se întoarcă în țară

Guvernul va iniţia negocieri cu toate statele membre pentru a implementa un pachet de măsuri care să răspundă atât nevoii, cât şi dorinţei de revenire acasă a celor plecaţi la munca în străinătate, a anunţat ministrul Finanţelor Publice Eugen Teodorovici, într-o postare pe Facebook.

Teodorovici anunţă negocieri pentru măsuri care să-i ajute să revină pe cei plecaţi la muncă. Prezent sâmbătă la Iaşi, ministrul spune că a avut discuţii interesante şi aplicate cu reprezentanţii mediului de afaceri local care i-au împărtăşit atât ideile, părerile şi soluţiile pe care le au pentru dezvoltarea afacerilor, precum şi problemele cu care se confruntă. Una din problemele comune ridicate de aceştia a fost lipsa forţei de muncă.

Ministrul spune că aceasta este o problemă cu caracter general, întâlnită pe întreg teritoriul României, precum şi în alte ţări europene.

foto: radiocluj,ro

mediafax

Un comentariu pentru “Ajutor de la stat pentru românii care vor să se întoarcă în țară

  1. Sa prescrie datoriile bancare, umflate de bănci, și se vor întoarce mulți acasă. Datorita lăcomiei băncilor, mulți nu au reușit sa mai plătească, fiind nevoiți sa plece afara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex