Oficial din cadrul Companiei de Drumuri, trimis în JUDECATĂ de Parchet după ce a prezentat studii false pentru a promova
Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova Bogdan Bratu, acuzat că a prezentat acte…
Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova Bogdan Bratu, acuzat că a prezentat acte…
Festivalul Electric Castle va avea loc în acest an, pe parcursul a zece zile, în…
Simona Halep și-a anunțat participarea la turneul WTA de la Bad Homburg din Germania. ”Salut! Am o veste foarte…
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă spune că traficul greu trebuie taxat altfel, după distanță și nu…
Astăzi, preşedintele Statului Israel se va întâlni, la Palatul Cotroceni, cu şeful statului român, având…
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că alocaţiile vor creşte de la 1 ianuarie 2022….
Din opt substanțe biocide cumpărate aleatoriu din magazin, trei conțineau dezinfectanți diluați. Ba mai mult,…
Senatul a adoptat, în plen, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege iniţiat de…
Consiliul Politic Naţional al PSD se reuneşte marţi, iar principalele subiecte de pe ordinea de…
Fundația Doina Cornea a anunțat duminică intenția de a înființa un Memorial al victimelor comunismului din…
PSD condamnă ferm decizia premierului Florin Cîţu de a nu acorda cea de a doua…
Incendiu în stația ferovioară Poarta, județul Caraș-Severin. Locomotiva unui tren de marfă încărcat cu cereale…
Compania de salubrizare Romprest a anunțat că „va face efortul” și va colecta şi stoca…
Cu toate că STB a suspendat încă de acum o săptămână tramvaiele pe Bulevardul Vasile…
Cercetători americani au identificat un nou posibil tratament antiviral eficient împotriva COVID-19, potrivit unui studiu…
Poliţiştii au demarat o anchetă după ce suma de 120.000 lei a fost furată din…
Ungaria nu participă la noul Parchet European (EPPO) întrucât guvernul de la Budapesta consideră că…
Zilele trecute, Senatul a dezbătut propunerea pentru modificarea şi completarea Legii Camerelor de Comerţ din…
Co-preşedintele USR PLUS Iaşi, deputatul Cosette Chichirău, a anunţat că nu va mai candida la…
Peste 30 de pacienți au fost evacuați vineri dimineața de la Spitalul de Boli Cronice…
„Interzicerea cumulului pensiei cu salariul de la stat se va aproba săptămâna viitoare”, a explicat…
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 2,9 milioane de euro, a fost…
Procurorii DNA au dispus reţinerea a 11 persoane, în dosarul care vizează suspiciuni de corupţie…
România trebuie să devină ţara model care pune covorul roşu în faţa investitorilor, în sensul…