Chelsea, noua regină a Europei
Chelsea a cucerit al doilea său trofeu al Ligii Campionilor la fotbal după ce a…
Chelsea a cucerit al doilea său trofeu al Ligii Campionilor la fotbal după ce a…
Serbările de sfârșit de an școlar cu participarea elevilor, profesorilor și a părinților sunt permise,…
Fostul internaţional Adrian Mutu a fost numit în funcţia de antrenor al echipei de fotbal…
Comisarul general al Gărzii de Mediu, Octabian Berceanu nu ar avea curaj să bea mai…
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, susţine că până la sfârşitului anului vor fi conectate toate casele…
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, susţine că există „o bombă cu ceas” în…
Ministerul Tineretului şi Sportului a transmis printr-un comunicat de presă, că limita de ocupare de…
Câțiva consilieri municipali care au participat la o ședință la Stadionul Ion Oblemenco au recurs…
Pacienţii din şase spitale din judeţul Sibiu pot, începând de vineri, să-şi consulte dosarul medical…
Problema urșilor este scăpată de sub control iar în România nu există un cadrul legal…
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj în cadrul Summitului virtual HeforShe, subliniind că…
„Duminică, PNL dă startul congresului. (…) După ce se dă startul, cred că atunci vom…
Noile măsuri de relaxare a unor restricții care vor intra în vigoare de la 1…
Cetățenii români vor putea să intre în Bulgaria prin toate punctele de trecere a frontierei…
Tribunalul Bucureşti a respins joi cererea în care Liviu Dragnea solicita să fie eliberat din…
Gabriela Firea, prim-vicepreşedinte PSD, a criticat în termeni duri planurile Guvernului de a îngheţa pensiile…
Instagram, platforma de photo-sharing deţinută de Facebook, lansează o opţiune la nivel global care permite…
Avionul prezidenţial al lui Nicolae Ceauşescu – Rombac „Super One-Eleven” – va fi scos la…
De patru luni, Spitalul de Pneumoftiziologie din Botoșani are o mașină de spălat modernă, de…
UEFA a anunţat că a deschis o procedură disciplinară împotriva cluburilor Real Madrid, FC Barcelona…
PSD va depune o moţiune de cenzură pe 14 iunie, a anunţat, miercuri, în plenul…
Premierul Florin Cîțu a făcut o promisiune angajament a Guvernului și a anunțat că în…
Deputatul PNL Florin Roman a declarat că şi-ar dori ca Florin Cîţu să candideze la…
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat miercuri că România va avea pentru educaţie 4 miliarde…