Bojana Popovic, demisă de CSM București

CSM București a anunțat rezilierea de comun acord a contractului cu Bojana Popovic (46 de ani). Decizia a fost luată în urma unei ședințe desfășurate marți dimineață, la propunerea conducerii clubului, iar tehniciana nu va mai conduce echipa.

„CSM București și Bojana Popovic au decis, de comun acord, încheierea colaborării, aceasta urmând să își încheie activitatea în cadrul clubului în calitate de antrenor al echipei de handbal feminin.

Clubul îi mulțumește Bojanei Popovic pentru activitatea desfășurată. Decizia vine în contextul rezultatelor din ultima perioadă, care nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor și al obiectivelor de performanță ale clubului.

Iulia Curea preia funcția de antrenor principal al echipei. Legătura sa cu CSM București și activitatea din cadrul colectivului tehnic îi oferă o bună cunoaștere a lotului, a identității clubului și a așteptărilor care însoțesc această responsabilitate. Clubul oferă sprijin Iuliei Curea și colectivului tehnic pentru pregătirea echipei și îndeplinirea obiectivelor din competițiile interne și europene”, se arată în comunicatul transmis de CSM București.

Bojana Popovic o lasă pe CSM București pe locul secund în Liga Florilor, cu 15 puncte acumulate în primele opt etape, la un punct în spatele liderului Gloria Bistrița. În Liga Campionilor, formația din Capitală ocupă poziția a patra în Grupa A, cu șase puncte obținute după primele șapte runde.

artifex