Cristian Pistol, anunț despre Autostrada A7 Bacău-Pașcani: în ce stadiu au ajuns lucrările pe cei 49,3 kilometri

Foto: UMB GRUP

Lucrările pe loturile 1 și 2 ale Autostrăzii Bacău-Pașcani, cu o lungime totală de 49,3 kilometri, avansează, însă finalizarea acestora până la sfârșitul anului depinde de asigurarea finanțării și de condițiile meteorologice. Potrivit lui Cristian Pistol, constructorul român UMB a mobilizat 1.000 de muncitori și 800 de utilaje pe cele două șantiere.

Potrivit informațiilor transmise de șeful CNAIR într-o postare pe Facebook, lotul 1, Săucești – Trifești, are o lungime de 30,3 kilometri și a ajuns la un stadiu de execuție de 80%.

Pe lotul 2, Trifești – Gherăești, cu o lungime de 18,99 kilometri, progresul fizic este de 65%.

„Se lucrează intens la structura rutieră, poduri, spații de servicii, sisteme ITS, parapete de protecție și marcaje rutiere”, a precizat Cristian Pistol.

Valoarea celor două contracte se ridică la 2,92 miliarde de lei, fără TVA.

Șeful CNAIR a explicat că finanțarea prin PNRR a acoperit lucrările executate până la 31 august 2026, iar pentru continuarea proiectelor compania a solicitat alocarea fondurilor necesare de la bugetul de stat.

„Finalizarea în 2026 depinde acum de asigurarea finanțării și de condițiile meteorologice din perioada următoare”, a precizat Cristian Pistol.

artifex