TAROM nu se închide! Ce anunț a făcut directorul companiei despre zborurile din 2027

Directorul general al TAROM, Cristian Anghel, dă asigurări că operatorul aerian va continua să funcționeze și anul viitor. Acesta îi îndeamnă pe pasageri să cumpere bilete cu încredere și anunță planuri de modernizare și consolidare a companiei, în contextul întrebărilor privind operarea zborurilor în ianuarie și februarie 2027.

„Răspunsul este în mod cert afirmativ. TAROM va zbura și anul viitor. Avem planuri mari pentru TAROM. Am recepționat două aeronave Boeing MAX de ultimă generație în lunile septembrie și octombrie. Urmează alte două aeronave să fie recepționate de către TAROM în aprilie 2027. Și, cu această ocazie, îndemn toți pasagerii companiei TAROM să cumpere cu încredere bilete la compania TAROM, pentru că traversăm un proces de modernizare și consolidare, iar TAROM va exista cu siguranță și anul următor”, a susținut directorul general.

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat la un eveniment de specialitate, că planul de restructurare a companiei TAROM trebuie renegociat cu Comisia Europeană cât mai repede posibil, ideal până la sfârșitul anului, iar luna aceasta ar trebuie începute demersurile.

Potrivit acestuia, planul de restructurare ar fi trebuit să se termine, însă nu a fost realizat și astfel trebuie renegociat.

„Oricând zbor cu TAROM-ul văd avionul plin și mă bucur că iau bani oricât de scumpe ar fi biletele…Îi ajută mult. E un plan de restructurare care ar trebui să se termine acum. El nu a fost realizat, trebuie renegociat cu Comisia Europeană cât de repede se poate. Ideal, până la sfârșitul anului. În aceeași situație este și Oltenia. CE Oltenia și TAROM au planuri de restructurare care trebuie renegociate cu Comisia”, a mai spus Chirițoiu.

Sursa: Agerpres

artifex