Florin Manole dă ca sigură creșterea pensiilor de la 1 ianuarie

Ministrul Muncii, Florin Manole a dat ca sigură creșterea pensiilor de la 1 ianuarie 2027. Procentul ar putea fi de 7,3%, dar încă nu e sigur. Ministrul a vorbit și despre ajutorul din decembrie pentru cei cu pensii mici.


„Cu certitudine, da. Procentul pe care îl voi trimite către ministrul de Finanțe și premier va fi procentul care va rezulta în urma discuțiilor despre buget și va fi stabilit în funcție de cifrele statistice pe care le vom avea. Dacă ar fi să îl trimit mâine, ar fi de 7,3%. Nu vreau să se înțeleagă că este o promisiune a Guvernului sau a PSD. Este legea. Eu sunt convins că toată lumea dorește asta. Nu am văzut nicio voce, nici din Guvern, nici din afară, care să spună nu majorării pensiilor. (…)

Este vorba despre faptul că există nevoia de a ne încadra în pactul fiscal-bugetar. Putem să o facem altfel decât prin economii de la pensionari. Ne respectăm angajamentele, dar nu trebuie din nou să punem presiune pe pensionari, după doi ani în care nu s-au majorat pensiile”, a declarat ministrul Muncii, la Antena 3.
Ministrul Muncii a amintit și de ajutorul financiar one-off care va fi acordat pensionarilor în luna decembrie. Ajutorul va fi de 500 de lei pentru cei cu pensii de până la 1.500 de lei, 400 de lei pentru venituri de până la 2.000 de lei și 300 de lei pentru cei care încasează pensii de până la 3.000 de lei.

„Sumele vor fi primite pe card sau cash, în funcție de fiecare. M-aș bucura să avem cât mai mulți pensionari care folosesc cardul, pentru că plătim de zece ori mai mult pentru Poștă decât plătim pentru comisioane pe card. Nu vreau să speriem pe nimeni, să obligăm. Sunt sate din România unde rolul poștașului este mai mare decât acela de a aduce banii. Este și de socializare”, a mai precizat Manole, la Antena 3.

artifex