O nouă locomotivă electrică Traxx Passenger, pregătită pentru CFR Călători. Când va intra în circulație

Foto: facebook.com/arfromania
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) și reprezentanții Alstom au efectuat recepția locomotivei electrice Traxx Passenger LE 014, care va fi utilizată de CFR Călători pentru transportul feroviar de pasageri. Introducerea efectivă în circulație va avea loc după finalizarea formalităților de înregistrare și a procedurilor de siguranță, a anunțat ARF.
Recepția locomotivei electrice Traxx Passenger LE 014 a avut loc vineri, 30 octombrie 2026, la depoul Alstom din incinta Atelierelor CFR Grivița, în București.
Potrivit Autorității pentru Reformă Feroviară, locomotiva este construită și furnizată de producătorul francez Alstom în cadrul contractului încheiat pentru achiziția a 16 locomotive electrice multisistem.
„Acest vehicul feroviar este construit și furnizat de producătorul francez Alstom în cadrul Contractului nr. RUIC 1/2024, încheiat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Asocierea Alstom Transport SA – Alstom Transportation Germany GmbH”, a transmis instituția.
După recepție, locomotiva LE 014 a fost predată de ARF către CFR Călători, operatorul care o va utiliza pentru transportul feroviar de pasageri, în cadrul contractelor de servicii publice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1453/2022.
Cu toate acestea, locomotiva nu va putea fi introdusă imediat în circulație. Potrivit ARF, este necesară finalizarea procedurilor administrative și de siguranță.
„Introducerea efectivă în circulație a acestei unități se va face după finalizarea înscrierii ei în Registrul European al Vehiculelor (REV) și în Certificatul de Siguranță al CFR Călători”, precizează Autoritatea pentru Reformă Feroviară.
Locomotivele electrice achiziționate prin Fondul pentru Modernizare vor deservi o rețea feroviară de 3.978 de kilometri, organizată pe cinci rute interregionale majore.
Potrivit ARF, acestea sunt:
- Dej – Brașov – București – Constanța;
- Timișoara – Arad – Brașov – București – Constanța;
- Timișoara – Cluj-Napoca – Iași;
- Iași – București – Constanța;
- Suceava – București – Constanța.

