CSM București, pas greșit la Baia Mare! Remiză cu Minaur în Liga Națională de handbal feminin

Vicecampioana CSM București a încheiat la egalitate, scor 32-32 (18-18), partida disputată joi, în deplasare, cu Minaur Baia Mare, în ultimul meci al etapei a VI-a din Liga Națională. Gazdele au condus și la patru goluri în repriza secundă, iar bucureștencele au pierdut puncte importante în lupta pentru primele poziții.
Pentru CSMB au marcat Valeria Maslova 7 goluri, Daria Dmitrieva, Emma Friis, Tatijana Brnovic, câte 5 goluri.
Jessica Quintino Ribeiro a reușit 9 goluri pentru Minaur, iar Line Homdrom Rusten și Seynabou Mbengue Rodriguez, câte 6.
Gloria Bistrița conduce Liga Florilor cu maximum de puncte, după ce a câștigat toate cele șase meciuri disputate în acest sezon. Campioana en-titre își menține parcursul perfect și își confirmă statutul de favorită la titlu. Miercuri, 14 octombrie, formația pregătită de Carlos Viver a învins-o pe SCM Universitatea Craiova cu scorul de 32-26, obținând a șasea victorie consecutivă în campionat.
După șase etape, Gloria Bistrița are un punct avans față de CSM București și două față de Dunărea Brăila. Rapid București, cu 9 puncte, ocupă următoarea poziție în clasament.

