Restricțiile de pe Valea Oltului, prelungite până în noiembrie. Cine nu va putea circula pe DN7

Restricțiile de circulație de pe Valea Oltului, pe DN7, au fost prelungite până la 15 noiembrie 2026, potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova.

Măsura este valabilă pe sectorul dintre Călimănești-Căciulata și Câinenii Mari, unde lucrările la infrastructura rutieră continuă. Restricția se aplică vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

Astfel, de luni până sâmbătă, în intervalul 08:00 – 17:30, aceste vehicule nu vor putea circula pe sectorul respectiv.

Potrivit DRDP Craiova, restricțiile sunt necesare pentru ca lucrările să se desfășoare în condiții de siguranță, atât pentru muncitori, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.

Șoferii sunt sfătuiți să țină cont de perioada în care sunt valabile restricțiile și să își planifice din timp traseele, în special cei care conduc vehicule de mare tonaj.

artifex