Apa și canalizarea se scumpesc în București: CGMB aprobă investiții de aproape 500 de milioane de euro

Bucureștenii vor plăti mai mult pentru apă, după ce Consiliul General al Municipiului București a aprobat majorarea tarifului cu 0,85 lei pe metrul cub. În schimb, noul act adițional la contractul cu Apa Nova prevede investiții de aproape 500 de milioane de euro în infrastructura de apă și canalizare.

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a precizat că programul prevede intervenții pe 221 de kilometri de rețele de apă și canalizare, în toate cele șase sectoare ale Bucureștiului.

”Două treimi din programul de investiții vor fi alocate doar canalizării. Vom avea 70 de kilometri de rețele de apă și 147 de kilometri de rețele de canalizare. 47 de kilometri vor fi doar colectoare mari, unele fiind puternic degradate în acest moment și cu risc de prăbușire a carosabilului. Programul de investiții prevede și partea de protecție în fața ploilor de mare intensitate care generează inundații, bazine de retenție locale pentru a prelua surplusul de apă în zonele despre care știm că sunt inundabile, precum și stații locale de pompare”, a spus el, în ședința CGMB.

Potrivit primarului general, investițiile sunt necesare pentru adaptarea serviciului public de alimentare cu apă și canalizare la evoluțiile tehnologice și la schimbările climatice.

”În acest moment, tariful pe care noi îl practicăm este al doilea cel mai mic din țară, iar creșterea calculată la nivelul unei familii este undeva la 28 de lei. Nu este o creștere care să nu fie suportabilă, dar beneficiile, prin finanțarea acestui program de investiții, sunt esențiale. Nu sunt beneficii care să înceapă mâine, vor fi pe următorii zece ani. Acum se lucrează la studii de fezabilitate, va urma proiectare tehnică”, a precizat Ciucu.

artifex