România, învinsă categoric de China la Campionatul Mondial U18 de handbal feminin

Naționala României a suferit prima înfrângere la Campionatul Mondial de handbal feminin Under-18, fiind învinsă de China cu scorul de 31-24, într-un meci disputat la Pitești, în Grupa F. Selecționata asiatică a controlat jocul încă din prima repriză, în timp ce tricolorele au reușit să reducă din diferență doar pe finalul partidei.

După victoriile obținute în primele două meciuri ale grupei, România a întâlnit China în partida decisivă pentru câștigarea Grupei F. Debutul confruntării a fost echilibrat, însă reprezentativa asiatică a preluat treptat controlul jocului, profitând de erorile comise de tricolore. La pauză, China conducea cu 17-10, iar în repriza secundă și-a mărit avantajul până la 11 goluri (30-19). România a avut o reacție pe final, când a reușit să înscrie cinci goluri consecutive, însă diferența era prea mare pentru a mai putea schimba soarta partidei.

Agata Stoican a fost cea mai bună marcatoare a României, cu 6 goluri. Pentru echipa antrenată de Victorina Bora au mai înscris Maria Sprîncenatu (4 goluri), Monica Gabriela Scarlat (3), Nicol Almășan (3), Sara Maria Istrate (3), Maria Petrache (1), Daria Georgiana Comendant (1), Diana Ștefania Lefter (1), Giulya Maria Puiu (1), Diana Maria Sălăjan (1).

În clasamentul grupei, China a ocupat primul loc, cu 6 puncte, urmată de România, 4 puncte, Kazahstan, 2 puncte, Uruguay, 0 puncte.

România va continuat în Grupa principală III, alături de China și de primele două clasate din Grupa E, Ungaria (6 puncte) și Suedia (4 puncte). China și Ungaria vor intra cu câte 2 puncte, iar Suedia și România, fără puncte.

În grupele principale, România va înfrunta Ungaria, luni, și Suedia, marți. Primele două clasate la finalul acestei faze a competiției vor obține calificarea în sferturile de finală.

artifex