Nicușor Dan anunță o posibilă întâlnire cu liderii fostei coaliții de guvernare
Foto: presidency.ro
Președintele Nicușor Dan a declarat că este „foarte probabil” să se întâlnească luni cu liderii partidelor din fosta coaliție de guvernare. Anunțul a fost făcut miercuri, la Ankara, la finalul Summitului NATO, în contextul întrebărilor privind reluarea consultărilor politice.
„Da. Am rugat colegii începând de ieri să îi sune pe lideri, astfel încât să vadă care este un moment în care agenda fiecăruia îi permite să ne vedem cu toții în formatul pe care îl știți, fosta coaliție, și foarte probabil luni dimineață ne vom vedea în această formulă”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele a menționat că în această perioadă a avut discuții „cu toată lumea”, iar liderii partidelor l-au informat despre discuțiile pe care le-au avut între ei.
„În momentul acesta, strict în momentul acesta, eu nu simt că se degajează o soluție. (…) La întâlnirea de luni vreau ca fiecare dintre lideri să spună care este soluția de majoritate pe care o văd și o să le adresez rugămintea să nu-mi spună numai mie, să vă spună și dumneavoastră, pentru că au principala responsabilitate”, a afirmat șeful statului.
Sursa: Agerpres

