CFR Călători a primit ultima locomotivă modernizată din contractul cu RELOC Craiova

Foto: facebook.com/relocsa

CFR Călători a anunțat, vineri, livrarea ultimei locomotive din contractul derulat cu RELOC S.A. Craiova pentru modernizarea a 19 locomotive electrice de 5.100 kW. Vehiculul, echipat cu motoare de tracțiune asincrone, a fost pus în circulație, marcând finalizarea programului de modernizare.

Contractul a fost derulat în cadrul programului de investiţii finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi rezilienţă (PNRR), Pilonul 1 – Tranziţia spre o economie verde, Componenta C4 – Transport sustenabil, Investiţia I2 – Material rulant Feroviar.

Contractul semnat în decembrie 2023 are o valoare de 56.905.000 euro fără TVA pentru serviciile de modernizare şi 34.178.112 euro fără TVA pentru serviciile de mentenanţă aferente locomotivelor modernizate, se arată într-un comunicat al CFR Călători.

În urma finalizării acestui proiect, cele 19 locomotive recepţionate şi introduse în parcul activ al CFR Călători sunt utilizate pentru operarea trenurilor de călători pe reţeaua feroviară electrificată din România.

Programul de modernizare realizat de RELOC Craiova a inclus echiparea locomotivelor cu motoare de tracţiune asincrone şi sisteme moderne de comandă şi monitorizare, ceea ce măreşte eficienţa energetică, îmbunătăţind performanţele în exploatare, reducerând costurile de întreţinere şi crescând siguranţa în circulaţie în acelaşi timp.

Modernizarea locomotivelor face parte din programul de modernizare a parcului de material rulant de tracţiune al CFR Călători, derulat prin fonduri europene, obiectivul fiind dezvoltarea unui transport feroviar sustenabil, competitiv şi adaptat cerinţelor actuale de mobilitate.

Finalizarea contractului reprezintă un nou pas în procesul de modernizare a serviciilor publice de transport feroviar şi de îmbunătăţire a condiţiilor oferite pasagerilor CFR Călători, se precizează în comunicat.

În cadrul aceluiași program de investiții finanțat prin PNRR, CFR Călători mai derulează contract de modernizare locomotive și cu

  • C. SCRL Brașov S.A., care vizează un total de 37 de locomotive, din care 17 locomotive electrice de 3400 kW, aflate în proces de modernizare în locomotive echipate cu motoare de tracțiune asincrone și sistem ETCS nivel 2, precum și 20 de locomotive diesel-hidraulice de 1250 CP utilizate în activitatea de manevră, care sunt convertite în locomotive electrice cu acumulatori plug-in. Până în prezent, au fost livrate 13 locomotive electrice și 12 locomotive pe baterii, conform graficelor de implementare.

În ansamblu, programul de modernizare de material rulant de tracțiune finanțat prin PNRR și PT cuprinde un total de 75 de locomotive.

artifex