Nicușor Dan: Suspendarea președintelui este o chestiune foarte serioasă și nu trebuie trivializată
Foto: presidency.ro
Președintele Nicușor Dan a declarat că suspendarea șefului statului reprezintă un demers de maximă gravitate și nu ar trebui tratată superficial. El a admis că este posibil să fi făcut greșeli în relația cu cetățenii și simpatizanții, dar a subliniat că a acționat întotdeauna cu bună-credință.
Preşedintele a fost întrebat în Polonia dacă consideră că a greşit în vreun moment în aceste negocieri, Nicuşor Dan a răspuns: „Evident, toată lumea greşeşte”.
El nu a vrut să spună în ce moment a greşit. „Nu contează acum, adică interesul meu este ca aceste negocieri să ajungă la un sfârşit şi nu vreau să spun lucruri care să inflameze şi mai mult”.
„Suspendarea preşedintelui e o chestie foarte serioasă şi nu trebuie să o trivializăm. Suspendarea preşedintelui e o măsură foarte gravă, când preşedintele încalcă Constituţia, nu e cazul de asta. Dincolo de asta, în raportul cu cetăţenii, cu simpatizanţi, foştii simpatizanţi, posibil să fi făcut greşeli, însă vreau să îi asigur că tot timpul am acţionat cu bună credinţă”, a mai spus el.
Sursa: News.ro

