Petrișor Peiu: Sperăm să fie alegeri anicipate; nu avem cum să scădem sub 35%
Senatorul AUR Petrișor Peiu a precizat că soluția alegerilor anticipate ar fi cea mai bună la acest moment pentru România, deoarece ar reprezenta o formulă de ieșire din actuala criză politică.
Liderul AUR a explicat că potrivit sondajelor de opinie, AUR nu are cum să obțină la alegeri, fie ele anticipate sau la termen, un scor mai mic de 35%, precizând că formațiunea sa ar trebui să fie cea care va da premierul.
‘Noi sperăm să fie alegeri anticipate ca o formulă de ieșire din actuala criză politică. Ãsta este scenariul de bază, în sensul în care este evident pentru toată lumea că o majoritate stabilă nu poate fi realizată în actuala aritmetică parlamentară și atunci ieșirea democratică din orice stat din lumea occidentală sunt alegerile anticipate. Dacă președintele Nicușor Dan nu va avea înțelepciunea să înțeleagă acest lucru, ne pregătim în egală măsură și pentru alegerile din 2028. Orice scenariu de alegeri trebuie să ne prindă pregătiți. Este evident din sondaje că, până la urmă, AUR va fi primul partid din țară ca număr de voturi. Nu aș vrea să fac pronosticuri, dar cred că nu avem cum să scădem sub 35%. De foarte multe ori, în democrații, țările sunt guvernate de guverne de coaliție. Nu este o problemă. Problema pentru noi este legată de faptul că un guvern din care vom face parte va trebui să fie condus de un prim-ministru nominalizat de AUR și să aibă un program de guvernare în care să se regăsească chestiunile esențiale la care noi ținem, atât cele politice, cum ar fi revenirea la alegerile primarilor și președinților de consilii județene în două tururi și reducerea numărului de parlamentari la 300, cât și chestiunile de ordin economic’, a menționat Petrișor Peiu.
Senatorul participă la întâlnirea ‘Când economia tace, antreprenorii plătesc’, organizată de filiala județeană AUR Vaslui. AGERPRES

