Restricții temporare pe litoral: trenurile vor ocoli stația Costinești Tabără între 13 și 30 iunie

CFR Călători a anunțat că, în perioada 13-30 iunie, trenurile de călători nu vor mai avea oprire în stația Costinești Tabără. Pentru a facilita accesul călătorilor, toate trenurile vor efectua opriri în stația Costinești.

„Urmare a comunicării primite de la managerul infrastructurii feroviare, CNCF CFR SA, privind redeschiderea circulației pe secția Hm Costinești – Mangalia pe întreaga distanță, vă informăm că, în perioada 13 – 30 iunie 2026, trenurile de călători nu vor avea oprire în stația Costinești Tabără, conform solicitării CNCF CFR SA. Menționăm că trenurile de călători vor opri în stația Costinești”, se arată într-un comunicat al companiei de transport feroviar de călători.

CFR Călători precizează că pasagerii care au achiziționat deja bilete cu plecare din/sau sosire în stația Costinești Tabără vor utiliza stația Costinești.

De asemenea, pasagerii care au bilete la trenurile afectate pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziționate și neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.

artifex