Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru

Foto: presidency.ro

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat joi pe europarlamentarul Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, transmite Agerpres. Conform prevederilor Constituției, candidatul desemnat are la dispoziție 10 zile pentru a solicita votul de încredere al Parlamentului asupra programului de guvernare și a listei complete a viitorului Executiv.

Programul și lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților și senatorilor.

„Îl desemnez pe domnul Eugen Tomac pentru a forma Guvernul din poziția de prim-ministru. E un moment important”, a declarat Nicușor Dan la Cotroceni.

El s-a referit la actualele tensiuni din politică și a subliniat că „în momentul acesta e important să vedem viitorul mai mult decât ce s-a întâmplat până acum”. Astfel, președintele a spus că a ales „singura soluție posibilă”, un prim-ministru care să fie independent de partidele din Parlament, care să reușească prin discuții individuale cu fiecare dintre aceste partide să ducă România în direcția pe care o doresc românii.

Eugen Tomac a fost desemnat să formeze noul Guvern, după ce Executivul condus de liberalul Ilie Bolojan a fost demis printr-o moțiune de cenzură pe 5 mai.

artifex