Curtea de Apel blochează transferul marilor proiecte rutiere de la CNAIR la CNIR
Curtea de Apel București a admis cererea CNAIR de suspendare a ordinului emis de ministrul Transporturilor, Radu Miruță, privind transferul a cinci proiecte majore de infrastructură către CNIR. Decizia instanței amplifică tensiunile dintre conducerea Ministerului Transporturilor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, după ce CNAIR a contestat în instanță măsura anunțată recent de minister.
Miercuri a venit şi verdictul completului de judecată:
„Soluţia pe scurt: Admite cererea de suspendare. Suspendă executarea Ordinului Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 475/05.05.2026 şi a actelor subsecvente acestuia până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii, cererea urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 27.05.2026”, informaţie publicată pe portalul instituţiei.
Radu Miriţă, ministrul interimar al Transporturilor, voia să transfere, potrivit Ordinului de ministru 475/2026, cinci proiecte mari de la CNAIR la noua companie CNIR, într-un termen de 15 zile. Proiectele au o valoare estimată la aproximativ 10 miliarde de euro.
Este vorba de Drumul Expres Arad-Oradea, Autostrada Bucureşti-Alexandria, secţiunea Făgăraş-Braşov a Autostrăzii Sibiu-Braşov, Alternativa Techirghiol şi Podul Giurgiu-Ruse II.
Radu Miruţă a trimis recent o adresă conducerii CNAIR prin care i se reamintea directorului general obligaţia de a semna protocoalele de predare-primire, însă conducerea CNAIR a cerut revocarea integrală a ordinului.
Motivul invocat a fost faptul că transferul a fost decis fără consultare, iar, mai mult, CNIR n-ar avea capacitatea administrativă necesară pentru a prelua simultan proiecte atât de mari. Între timp, Radu Miruţă a trimis şi Corpul de Control la CNAIR.
Sursa: News.ro

