Restricții de trafic pe DN1, între Ploiești și Brașov, din cauza lucrărilor de reparații

Polițiștii rutieri anunță restricții de circulație pe DN1, între Ploiești și Brașov, ca urmare a unor lucrări de reparații la carosabil și la rigolele de scurgere a apelor pluviale, scrie News.ro. Timp de aproape o lună, traficul pe cel mai circulat drum din România se va desfășura pe câte o singură bandă pe ambele sensuri de mers, autoritățile recomandând șoferilor prudență și planificarea atentă a deplasărilor.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că începând de miercuri, 13 mai, traficul rutier este restricţionat pe prima bandă a DN1, sensul de mers dinspre Braşov către Ploieşti, pe tronsonul kilometric 99 – 99+550 de metri, în dreptul localităţii Băneşti, judeţul Prahova, pentru a permite efectuarea unor lucrări de refacere şi consolidare a carosabilului.

De asemenea, începând din 18 mai, vor fi impuse restricţii de trafic şi pe prima bandă a sensului de mers Ploieşti către Braşov, pe DN1, pentru refacerea rigolei de scurgere a apelor pluviale.

Potrivit sursei citate, lucrările de reparaţii la partea carosabilă au ca termen de finalizare data de 14 iunie 2026. 

artifex