Bugetul Capitalei a fost adoptat – 8,5 miliarde de lei, cu 16% mai mult faţă de anul trecut
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat marți un buget de 8,5 miliarde de lei pentru anul 2026, înregistrând 48 de voturi “pentru” și cinci “abțineri”. Bugetul este cu 16% mai mare comparativ cu cel al anului trecut.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a PMB, 2,7 miliarde de lei vor merge către investiţii, înregistrându-se “o creştere semnificativă” faţă de anul trecut, când această componentă era de sub un miliard de lei.
Pentru funcţionare, aparatul PMB are la dispoziţie 4 miliarde de lei, (faţă de 4,9 miliarde anul trecut. Aceste fonduri sunt destinate iluminatului public, pentru dezinsecţie, deratizare şi toalete ecologice, dobânzi, rambursări, întreţinere Arena Naţională, etc.
Un capitol important rămâne cel al subvenţiilor, peste 2,59 miliarde de lei, iar din această sumă 1,37 miliarde de lei merg către transportul în comun, iar 1,21 miliarde de lei către sistemul de termoficare.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei transmis marţi, cei mai mulţi bani pentru investiţii merg în infrastructură şi reţele urbane. Peste un miliard de lei este alocat pentru modernizarea sistemului de termoficare, iar aproape un miliard de lei pentru modernizarea a 50 de kilometri de linie de tramvai.
Pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic sunt alocaţi peste 198 de milioane de lei, în timp ce proiectele rutiere continuă cu finanţări pentru: Prelungirea Ghencea – 130 milioane de lei, supralărgirea bulevardului Dimitrie Pompeiu – 76 milioane de lei, modernizare şi reparaţii străzi – 147 milioane de lei.
Pe lista lucrărilor punctuale se regăsesc: reconstruirea Podului Calicilor – 12 milioane de lei, amenajarea malurilor Dâmboviţei (Unirii-Izvor) – 65 milioane de lei, punerea în siguranţă a malurilor lacului Herăstrău – 15 milioane de lei.
Pentru infrastructura existentă sunt prevăzute fonduri pentru: consolidarea pasajelor Bucur Obor, Lujerului, Victoriei şi Podul Băneasa – 15,5 milioane de lei, precum şi pentru lucrări la Pasajul Basarab – 20 de milioane de lei.
Transportul public primeşte 85 de milioane de lei pentru înnoirea parcului auto STB şi 44,8 milioane de lei pentru modernizarea depourilor.
Alte proiecte finanţate includ: modernizarea cartierului Henri Coandă – 53 milioane de lei, extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare – peste 85 milioane de lei, revizuirea Planului Urbanistic General – peste 23 de milioane de lei, Registrul Verde – 10,5 milioane de lei.
Pentru proiecte de regenerare urbană în zona centrală sunt alocate 1,2 milioane de lei, sumă destinată primei etape, respectiv realizării documentaţiilor şi proiectelor.
Sursa: https://tvrinfo.ro

