Nadia Comăneci susține un masterclass la Sports Festival 2026

Foto: facebook.com/csdinamo

Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci va participa la ediția din acest an a Sports Festival, unde va susține un masterclass pe 14 iunie, la BT Arena din Cluj-Napoca, potrivit organizatorilor.

”Nadia Comăneci este invitata specială a ediției Sports Festival 2026. Campioana care a schimbat istoria sportului prin primul 10 perfect obținut la Jocurile Olimpice va susține, în cadrul evenimentului, un masterclass – duminică, 14 iunie, de la ora 13:00, la BTarena din Cluj-Napoca. Evenimentul este organizat de Sports Festival în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român, într-un an simbolic, în care se împlinesc 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976”, se arată într-un comunicat transmis marți de organizatorii evenimentului.

Potrivit sursei citate, prezența Nadiei Comăneci la Sports Festival 2026 marchează unul dintre momentele speciale ale ediției de anul acesta și are loc la scurt timp după o nouă recunoaștere internațională importantă: campioana a primit de curând premiul Laureus pentru întreaga carieră, în cadrul Laureus World Sports Awards, distincție care îi reconfirmă locul în elita sportului mondial.

Considerată una dintre cele mai importante figuri din istoria sportului mondial, Nadia revine așadar în atenția publicului din România într-un context aniversar cu o semnificație aparte, la jumătate de secol de la momentul care a redefinit pentru totdeauna performanța în gimnastică.

”Uneori este nevoie de doar câteva secunde pentru a schimba o viață. 17 secunde. Atât a durat exercițiul care mi-a schimbat viața și istoria gimnasticii mondiale. Dar în spatele celor 17 secunde au stat milioane de secunde de antrenamente. Pentru mine, sportul a însemnat mai mult decât primul 10, mai mult decât medaliile obținute. A fost despre disciplină, curaj și dorința de a deveni mai bună în fiecare zi. Vă aștept la Masterclass-ul din cadrul Sports Festival unde vă voi dărui mult mai multe secunde de mărturisi, lecții și învățături din sport și experiențele personale, care pot fi aplicate în orice domeniu. Va fi o întâlnire sinceră, un dialog deschis și, sper, o sursă de inspirație și motivație pentru toți cei care cred în puterea visurilor construite prin muncă și pasiune!”, a declarat Nadia Comăneci, citată în comunicatul menționat.

Masterclass-ul programat la Cluj-Napoca va aduce publicului ocazia unei întâlniri directe cu sportiva care a devenit un reper pentru generații întregi. Evenimentul va pune în prim-plan teme care depășesc performanța sportivă propriu-zisă: disciplina, presiunea marilor competiții, echilibrul, motivația și parcursul din spatele unei cariere construite la cel mai înalt nivel.

Cea de-a șaptea ediție Sports Festival va avea loc în perioada 11-14 iunie 2026 și va aduce, ca în fiecare an, zeci de activități sportive, competiții, demonstrații, invitați internaționali, conferințe inspiraționale și acces gratuit la majoritatea activităților.

După o ediție 2025 cu peste 150.000 de participanți și un meci de gală cu Ronaldinho în prim-plan, festivalul de la Cluj-Napoca continuă să confirme statutul său de eveniment de referință în Europa pentru sportul de masă și pasiunea pentru mișcare.

artifex