USR vrea șefia Camerei Deputaților
Liderul USR, Dominic Fritz, a discutat cu președintele Nicușor Dan despre faptul că, prin retragerea miniștrilor PSD din Cabinetul Ilie Bolojan, USR ar vrea să preia și șefia Camerei Deputaților, deținută în prezent de Sorin Grindeanu, informează puterea.ro.
Prin demisia miniștrilor PSD din Guvern, USR-ul condus de edilul Timișoarei, Dominic Fritz, vrea să facă o mutare-surpriză pentru PSD.
Practic, Dominic Fritz s-a înțeles cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan ca USR să preia conducerea Camerei Deputaților.
Astfel, potrivit informațiilor puterea.ro, USR are în discuție trei propuneri pentru ocuparea fotoliului lui Sorin Grindeanu. Este vorba de deputații Diana Stoica – lidera de grup a USR, Cătălin Drulă – fost ministru al Transporturilor și Radu Mihaiu – ex-primar al Sectorului 2.

