Sindicatul TAROM acuză Guvernul că „distruge compania”- 17 directori în trei ani – TAROM rămâne cu 10 avioane

Sindicatul Unit TAROM (SUT) anunță organizarea unui miting de protest pe 28 aprilie, în Piața Victoriei, alături de Confederația Sindicatelor Democratice din România.

Liderii sindicali avertizează că iau în calcul inclusiv acționarea în instanță a Executivului. Ei acuză lipsa constantă a dialogului și decizii care ar putea duce la dispariția TAROM. Sindicaliștii reacționează după declarațiile vicepremierului Oana Gheorghiu, potrivit cărora compania trebuie desființată până la 30 aprilie 2026.

„Dacă guvernanții încearcă desființarea și închiderea acestei companii, noi vom face tot posibilul să nu se întâmple acest lucru Sindicaliștii reacționează după declarațiile vicepremierului Oana Gheorghiu, potrivit cărora compania trebuie desființată până la 30 aprilie 2026. Dacă doamna viceprim-ministru și-a permis ca, în aceste vremuri de criză, cu un război la estul României și cu altul ceva mai departe, să facă declarații împotriva companiei și pentru desființarea acesteia (…), numai dumneaei va purta întreaga responsabilitate pentru ceea ce se va întâmpla”, a declarat Narcis Pașcu, președintele SUT.

Acesta a subliniat rolul strategic al companiei aeriene de stat:
„TAROM trebuie să existe și să fie în permanență o companie a statului român, fiindcă în vremuri de război, de restriște, compania TAROM este cea care îi ajută, îi salvează pe cetățenii României în orice situație”, a spus acesta.. Pașcu susține că problemele companiei nu țin de angajați sau management, ci de lipsa sprijinului real din partea statului.
Sindicaliștii compară situația TAROM cu evoluția altor companii din regiune.

În timp ce compania poloneză LOT și-a extins flota de la 36 de avioane în 2019 la 86 în prezent, TAROM a scăzut de la 30 de aeronave în 2020 la doar 14, dintre care patru urmează să fie vândute.

Instabilitatea managerială este un alt punct critic: în ultimii trei ani, compania a avut 17 directori.

„Compania are nevoie de stabilitate și predictibilitate în management”, a subliniat Pașcu, adăugând că nici bugetul nu a fost aprobat până în prezent.

artifex